2.7 C
Baia Mare
vineri, decembrie 6, 2024

Accident grav la Nistru! Trei pasageri minori și șoferul care avea permisul de numai două luni, duși de urgență la spital. Ce spune Poliția

Recomandarea editorului

Un accident rutier grav a avut loc în urmă cu puțin timp pe raza orașului Tăuții Măgheraus, pe drumul spre Nistru. Potrivit primelor informații în accident a fost implicat un singur autoturism, rezultând nu mai puțin de 4 victime, două posibil încarcerate.

La fața locului s-au deplasat forțe din cadrul Detasamentului Baia Mare, cu o autospecială de stingere, o autospecială de Descarcerare, un echipaj de terapie intensiva, o ambulanta SMURD și una SAJ.

ACTUALIZARE:

Forțele de intervenție au fost suplimentate cu încă un echipaj al SAJ Maramureș. Salvatorii au reușit să extragă victimele din autoturismul distrus. Una dintre acestea e în drum spre Spitalul Județean, fiind transportată de către echipajul de Terapie Intensivă Mobilă. Celelalte trei victime urmează să fie transportate la spital.

ACTUALIZARE 2:

Toți cei trei pasageri din autoturismul marca Golf 4 sunt minori. Este vorba despre doi băieți în vârstă de 16 ani și unul în vârstă de 17 a ani. Doar șoferul, un tânăr îm vârstă de 19 ani, era major și obținuse permisul de conducere în urmă cu două luni. Cei patru tineri se îndreptau spre domiciliul unui amic, din Nistru. Cel mai probabil, din cauza vitezei excesive și a asfaltului umed, într-o curbă periculoasă au ieșit de pe carosabil și s-au izbit de copaci. Conform surselor ActualMM, unul din pasageri ar fi fiul unei grefiere.

Din cauza stării acestuia, șoferul nu a putut fi testat cu aparatul etilotest.

ACTUALIZARE 3: Ce spune Poliția

“Aseară, la ora 20.38, polițiștii din Tăuții-Măgherăuș au fost sesizați prin S.N.U.A.U.112 despre faptul că pe D.C. 103, în localitatea Nistru, s-a produs un accident rutier soldat cu victime.

La fața locului, polițiștii au constatat faptul că, un autoturism condus de un tânăr de 19 ani a ieșit de pe partea carosabilă și s-a lovit de un copac. În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală a șoferului și a trei pasageri cu vârste de 16 și 17 ani. Toți ocupanții autoturismului au fost transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Conducătorul auto nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, însă i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”

 

Sursă: ActualMM.ro

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Publicitate -

Ultimele știri