5.7 C
Baia Mare
duminică, decembrie 8, 2024

Șeful Secției de Poliție Sarasău s-a pozat pe jumătate dezbrăcat cu un cunoscut manelist, apoi a publicat pe TikTok – “Leo, am tras draperiile”. Ce nereguli grave au mai sesizat jurnaliștii sigheteni

Recomandarea editorului

Un nou subiect delicat, cu polițiști în prim-plan, ajunge la lumina zilei în Maramureș. Colegii de la portalul de știri Sighet247.ro au publicat informații cel puțin șocante cu privire la ceea ce se întâmplă la o secție de poliție din județ, mai exact Secția de Poliție rurală nr. 6 Sarasău. În urma articolului publicat de către aceștia, IPJ Maramureș a transmis oficial că a dispus efectuarea de verificări cu privire la cele semnalate.

Vă redăm mai jos, integral, materialul Sighet247.ro:

„Posibile nereguli au fost reclamate de către mai mulți cititori ai site-ului nostru legat de activitatea derulată de către polițiști din cadrul Secției de Poliție rurală nr. 6 – Sarasău.

În fapt, mai mulți cetățeni s-au plâns de faptul că, începând cu anul 2023, agentul șef de poliție I.G. a întocmit mai multe procese verbale de constatare și sancționare a contravențiilor la Legea circulației rutiere (O.U.G. 195/2002 – actualizată). Din informațiile deținute, rezultă că acest agent de Poliție nu are calitate de Poliție rutieră, deci nu avea drept să aplice sancțiuni la Legea circulației, acesta săvârșind practic un posibil abuz în serviciu.

Sighet 247 a solicitat Inspectoratului de Poliție al județului Maramureș un punct de vedere în urmă cu câteva zile, însă până în prezent nu am primit niciun răspuns. În măsura în care îl vom primi, îl vom publica de îndată.

Practic, orice persoană care a fost sancționată de către acest agent de poliție poate ataca în instanță procesul-verbal întocmit, acesta fiind nul de drept; aceasta în cazul în care într-adevăr polițistul în cauză nu avea calitate de poliție rutieră, fapt confirmat ca fiind adevărat de către sursele noastre din IPJ Maramureș.

Agentul de poliție în cauză este venit prin transfer de la Poliția de frontieră, de unde, potrivit unor surse interne din cadrul Poliției de frontieră care au dorit să rămână anonime, acesta ar fi plecat oarecum cu o recomandare imperioasă pentru a nu își pierde locul de muncă ca urmare a unor abateri grave pe care le-ar fi săvârșit.

Deși pe masa șefului Secției de poliție rurală Sarasău sunt mai multe plângeri depuse de către diverși cetățeni care au fost sancționați în mod ilegal de către agentul de poliție în cauză, nu s-a luat nicio măsură. Potrivit unor surse din cadrul IPJ Maramureș, între cei doi există o relație de prietenie mai veche, fapt ce ar putea explica inacțiunea șefului său.

Sau probabil că șeful Secției de Poliție nu are timp să ancheteze cazul și să propună măsuri disciplinare împotriva agentului de poliție (dacă se impune), având în vedere că este foarte ocupat să pună postări indecente pe rețeaua de socializare Tik Tok. Insp. princ. P. I., șeful Secției de Poliție rurală Sarasău, s-a postat pe Tik Tok cu un cântăreț de manele de prin Strehaia la un chef undeva prin țară, apărând (cel puțin) la bustul gol și inserând un text cu aluzii sexuale: „Leo, am tras draperiile”, cerând să fie sunat de către careva dintre cei care îi văd postarea.

Menționăm că postarea respectivă a fost una publică, motiv pentru care putem să o publicăm și noi. Sighet 247 a solicitat și legat de acest aspect un punct de vedere la IPJ Maramureș, pe care, în măsura în care îl vom primi, îl vom publica.

Este trist că șefia Poliției este una profund manelizată, de muncit în dosare se muncește mai spre deloc, însă figurile, chefurile și cântăreții de manele ce cântă doar pe mii de euro sunt la ordinea zilei. Încheiem articolul, remarcând că „atât s-a putut”, prin numirea unui manelist în această funcție.

Oricine se simte lezat de aspectele relatate în articolul de față și/sau dorește să facă anumite mențiuni, ne poate trimite pe adresa redacției un drept la replică, ce va fi publicat. Sighet 247 este un portal de știri independent și are ca unic scop informarea corectă și completă a publicului. Conduita unui șef de Poliție este o informație de interes public.

ACTUALIZARE IPJ Maramureș:

„În urma sesizării dumneavoastră, Compartimentul Relații Publice din cadru I.P.J. Maramureș este abilitat să comunice următoarele: Conducerea Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș a dispus efectuarea de verificări cu privire la aspectele semnalate în solicitare, în vederea luării măsurilor legale care se impun.”

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Publicitate -

Ultimele știri