8.7 C
Baia Mare
marți, martie 4, 2025

Accident pe strada Mărgeanului: impact între două autoturisme, un șofer rănit

Recomandarea editorului

La data de 24 februarie 2025, în jurul orei 15.40, polițiștii băimăreni au fost sesizați despre producerea unui accident rutier soldat cu rănirea unei persoane, pe strada Mărgeanului din Baia Mare.

”În temeiul sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului unde, din primele verificări efectuate, a reieșit faptul că un bărbat în vârstă de 43 de ani, în timp ce conducea un autoturism, nu ar fi păstrat distanța corespunzătoare față de autoturismul care circula în fața sa și ar fi intrat în coliziune cu acesta.

În urma accidentului a rezultat rănirea conducătorului celui de-al doilea autoturism, un bărbat în vârstă de 64 de ani. Acesta a fost transportat la spital în vederea acordării îngrijirilor medicale.Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative”, informează IPJ Maramureș.

Polițiștii au întocmit dosar penal și sub coordonarea procurorului de caz efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă în vederea dispunerii măsurilor legale.

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Publicitate -

Ultimele știri