18.7 C
Baia Mare
joi, octombrie 3, 2024

Alexandra și-a găsit sfârșitul mult prea devreme, în tragicul accident de la Budești

Recomandarea editorului

Tragicul accident rutier produs în dimineața zilei de 8 ianuarie pe raza localității maramureșene Budești a șocat o țară întreagă. Un autoturism marca Porsche a fost scăpat de sub control, ieșind de pe carosabil și izbindu-se violent de un stâlp de electricitate.

La volanul mașinii se afla Dan Bindiu, director al unei importante firme din Baia Mare și fiu al fostului primar din orașul Cavnic. Testat cu etilotestul de către polițiști, a rezultat că era beat-criță în timp ce conducea bolidul în zorii zilei, pe serpentine. În mașină se mai aflau doi pasageri, un tânăr în vârstă de 26 de ani din Strâmtura și o tânără de numai 21 de ani din Baia Mare. În timp ce șoferul și pasagerul de 26 de ani au avut noroc să scape cu câteva leziuni, tânăra din Baia Mare nu a avut nici o șansă, scrie ActualMM.ro

La doar 21 de ani, Alexandra și-a pierdut viața în tragicul accident rutier

„Era studentă la Facultatea de Litere CNUBM din municipiul reședință de județ, unde studia asistența socială, însă avea și un loc de muncă pentru a se susține singură. A lăsat un gol imens în urmă, iar pe rețelele de socializare curg mesajele din partea celor care au cunoscut-o.

În această dimineață trebuia să ne vedem la ore, să-ți atrag atenția că nu au avut prezență 100% acest semestru și tu să-mi spui că pe lângă studiul asistenței sociale ai și un loc de muncă.

Ți-aș fi spus că apreciez tinerii care pot îmbina cele două activități, dar potențialul tău trebuie canalizat acum spre promovarea examenelor din sesiune, ca să te bucuri de o vară frumoasă și liberă înainte de pregătirea lucrării de licență.

Poate am fi vorbit apoi de planurile tale de viitor, dar locul din banca din fața mea, din chiar mijlocul sălii de curs, va fi gol…”, transmite una dintre profesoarele tinerei.

Legea Anastasia în vigoare

Conform noii legislații rutiere intrate în vigoare chiar la începutul acesui an, șoferii care au fost implicați în accidente rutiere mortale fiind sub influența alcoolului sau a alor substanțe interzise nu vor mai beneficia de pedepse cu suspendări. Astfel, în cazul în care șoferul riscă să ajungă după gratii dacă va fi găsit vinovat.

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Publicitate -

Ultimele știri