2.7 C
Baia Mare
duminică, decembrie 8, 2024

Au început lucrările în Baia Mare! Primarul interimar Dăncuș a dat drumul șantierelor dintre blocuri pentru amenajarea de parcări, trotuare, zone verzi

Recomandarea editorului

Au început lucrările de amenajare a curților interioare ale blocurilor în cartierele din municipiul Baia Mare. Una din cele mai mai discutate probleme de către băimăreni, la întâlnirile din cartiere cu primarul interimar Doru Dăncuș și șefii din Primărie, a fost cea a curților interioare ale blocurilor. Oamenii s-au plâns de lipsa locurilor de parcare, de mizerie, vegetația care crește haotic, dar mai ales de felul în care arată infrastructura rutieră în multe astfel de zone: gropi, betoane sparte, trotuare impracticabile.

O dată votat bugetul pentru anul 2024, dar și vremea care permite astfel de lucrări, primarul interimar Doru Dăncuș s-a ținut de cele asumate în fața cetățenilor și a dat drumul șantierelor în mai multe zone din oraș.

„Vă deranjăm serios de acum cu șantierele în lucru, dragi băimăreni! Intervenim cu lucrări de amenajare a curților de blocuri, cu locuri de parcare și alei. Mi-am început astăzi ziua pe șantier, în cartierul Cuza Vodă, alături de colegii mei din Primărie și alături de muncitori. Cum am spus în cadrul vizitelor din cartiere, intrăm cu lucrări pentru amenajarea curților interioare ale blocurilor din mai multe zone din oraș. Amenajăm cu ocazia asta locuri de parcare, reabilităm, modernizăm și cosmetizăm infrastructura. Au venit și cei de la Delgaz, cu care am avut o întâlnire de lucru, să vedem ce lucrări au de executat, să nu ne trezim că, după ce aranjăm noi frumos cartierele, vin ei și sparg. Am stabilit programul pentru toate zonele, intervin ei primii, apoi noi. La blocurile dinspre Spitalul județean spre bulevardul Decebal, unde există o porțiune care a rămas nerezolvată de multă vreme, vom intra de săptămâna viitoare. Ne organizăm toate șantierele și, împreună cu constructorul pe partea de infrastructură rutieră, vom acționa pe rând în toate cartierele unde sunt probleme”, a declarat Doru Dăncuș.

Noutate în Baia Mare: amenajate modern și numerotate, noile locuri de parcare dintre blocuri vor putea fi închiriate de către rezidenți, cu abonamente pentru parcare rezidențială.

„Prioritar este să facem parcări. În multe dintre aceste zone neamenajate corespunzător, oamenii își lasă mașinile pe unde apucă, chiar și pe spațiul verde. Pentru a înceta aceste practici trebuie noi, autoritatea locală, să oferim locuri suficiente de parcare.
Am lansat și regulamentul de acordare al acestor parcări. Vor fi numerotate și vor putea fi închiriate cu abonamente pentru parcare rezidențială. Acesta este un proiect prioritar în acest moment și ne străduim să îl punem cât mai repede în practică peste tot în oraș.
De pe Cuza Vodă o să mergem și înspre Oituz, curțile de blocuri dinspre Oituz spre bulevardul Traian, apoi Bogdan Vodă, Grănicerilor, Păltinișului, unde deja am început lucrări de împănare cu piatră și vom continua cu turnarea covorului asfaltic, apoi marcaje. Avem în lucru, aproape finalizată, parcarea de lângă Piața Albina. Aici turnăm în curând asfalt, apoi vom aborda tot cartierul Săsar cu acest tip de amenajări. O să vă tot deranjăm pe toți, în toate cartierele, cu multe lucrări în această primăvară!”, a mai spus primarul interimar al municipiului Baia Mare.

ActualMM

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Publicitate -

Ultimele știri