-3.3 C
Baia Mare
marți, noiembrie 5, 2024

BAIA MARE, STAȚIUNE TURISTICĂ DE INTERES NAȚIONAL | Pintér Zsolt, președinte UDMR Maramureș: “Aceasta este baza pe care putem începe să construim”

Recomandarea editorului

Declararea municipiului Baia Mare stațiune turistică de interes național poate aduce beneficii uriașe pentru oraș. Dezvoltarea serviciilor și facilităților turistice vor duce și la creșterea numărului de turiști, a declarat consilierul local băimărean Pintér Zsolt, președintele UDMR Maramureș.

Orașul reședință de județ a fost declarat stațiune turistică de interes național de către Guvernul României. Alte opt localități transilvănene au fost declarate stațiuni turistice de interes local.

Pintér Zsolt, consilier local în Baia Mare, președinte al organizației județene Maramureș a Uniunii Democrate Maghiare din România (UDMR) a declarat: „S-a luat o decizie mult așteptată, chiar dacă nu rezolvă peste noapte problemele legate de turism.

Cu toate acestea, Pintér consideră această victorie ca fiind o temelie pe care se poate construi.

Baia Mare era o destinație turistică căutată la începutul secolului trecut, fiind cunoscută și ca stațiune balneară, dar vechile facilități balneare au fost distruse în timpul comunismului. Orașul și împrejurimile sale oferă, în continuare, o mulțime de atracții pentru turiști, vârfurile munților din apropiere și lacurile la fel, numeroase posibilități de drumeție”, a adăugat consilierul local.

Clădirile istorice, moștenirea culturală a municipiului Baia Mare, orașul recunoscut ca fiind poarta spre Maramureșul Istoric, reprezintă toate interes pentru turiști

Autocarele de turiști din Ungaria vin aproape zilnic, vizitează Școala de arte plastice din Baia Mare, patrimoniul său arhitectural maghiar”, a spus Pintér Zsolt.

Turiștii din Europa de Vest și din țară sunt interesați în special de frumusețile naturale ale Maramureșului, arhitectura populară românească, tradițiile populare, vizitând și municipiul Baia Mare pe parcursul călătoriei lor.

Turismul din Baia Mare necesită îmbunătățiri imediate

Turiștii sunt receptionați destul de slab, nu există un birou de informare turistică, un sistem turistic dezvoltat care să le satisfacă nevoile, să-i orienteze”, a subliniat Pintér Zsolt. Acesta consideră că autoritățile locale trebuie să lucreze încă mult în această direcție împreună cu autoritățile județene.

Printre deficiențele menționate se numără faptul că orașul nu are un website turistic și nu se poate solicita ghidaj turistic instituționalizat. „Cu toate acestea, în cadrul comunității maghiare avem câțiva cetățeni din Baia Mare entuziasmați, printre care și eu, care obișnuim să facem tururi ghidate în oraș”, a spus consilierul local.

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Publicitate -

Ultimele știri