Ieri, 27 ianuarie a.c., polițiștii Secției 6 Sarasău au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii, emis de Judecătoria Sighetu Marmației.
”Astfel, un bărbat în vârstă de 41 de ani, din Rona de Sus, a fost depus pentru executarea pedepsei la Penitenciarul Baia Mare. Bărbatul are de executat o pedeapsă de 2 ani și 8 luni cu închisoarea, pentru comiterea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”, informează IPJ Maramureș.