11.7 C
Baia Mare
sâmbătă, octombrie 12, 2024

Bătaie între două proprietare de magazine din Centerul Mare, după ce una i-a mânjit alteia magazinul cu ketchup și i-a tăiat niște haine cu foarfeca

Recomandarea editorului

Băimărenii care au vizitat complexul cunoscut sub denumirea de “Centerul mare” din municipiu au avut parte de un adevărat spectacol în această dimineață. Două proprietare de magazine s-au luat la bătaie și a fost nevoie chiar de intervenția polițiștilor pentru a calma spiritele încinse.

Potrivit VasileDale.ro, totul a început după ce una dintre cele două protagoniste i-a tăiat celeilalte hainele din magazin cu o foarfecă și i-a mânjit magazinul cu… ketchup.

Se vede clar că totul a fost atent pus în practică. Clanța a fost atent mânjită, semn că avea timp. Cel mai probabil astăzi dimineață. Noi am mers mai târziu să deschidem și când am ajung totul era mâzgâlit. Suntem siguri că știm cine a fost. Am mers la poliție pentru a depune plângere. Acolo ne-au purtat de la unul la altul. Ne-a trimis o domnișoară în civil, apoi un puștan să ne ia declarații. Oameni fără experiență. Am fost și la parchet pentru a depune plângere. Am dorit să o dăm direct procurorului de serviciu. Nu s-a putut. Ne-au trimis la poliție. Au lucrat pe unde au lucrat și au spatele asigurat. Am spune multe, inclusiv despre ce produse se vând. De marcă… cu 30 de lei. O glumă bună. Știți câte bonuri fiscale se emit într-o zi? Cine îi verifică. Nimeni. Nici conducerea de aici din Baia mare nu a luat nicio măsură. S-au gândit că poate ne-am făcut singuri pagubele astea. Omul cinstit și care nu urmează direcția unor șmecheri este pus la zid. Mergem acum și vă trimitem fotografii să vedeți ce ne-au făcut”, a declarat femeia cu magazinul mânjit de ketchup, pentru VasileDale.ro

La scurt timp după declarația făcută de femeie pentru sursa citată, la fața locului a apărut și presupusa vinovată. De aici și până la bătaia generală a fost doar un pas. La fața locului au intervenit polițiștii pentru a le calma pe cele două patroane.

Astăzi, Poliția Municipiului Baia Mare a fost sesizată prin apel de urgență de către o femeie despre faptul că ar fi fost agresată într-un complex comercial situat pe bulevardul Regele Mihai I.
Din primele verificări efectuate la fața locului a reieșit faptul că două femei cu vârste de 45 și 48 de ani s-au agresat reciproc, între acestea intervenind și doi bărbați în vârstă de 36 și 48 de ani. Persoanele implicate nu au avut nevoie de ingrijiri medicale.
În cauză, se continuă cercetările într-un dosar penal întocmit sub aspectul comiterii infracțiunii de lovire sau alte violențe”, arată biroul de presă al IPJ Maramureș.
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Publicitate -

Ultimele știri