21.7 C
Baia Mare
marți, iulie 16, 2024

Crina Fiorela Chilat a fost confirmată președinte al OFSD Maramureș de cele peste 600 de delegate social-democrate prezente din întregul Maramureș

Recomandarea editorului

Joi, 30 noiembrie, în prezența a peste 600 de delegate social-democrate din întreg Maramureșul, subprefectul Crina Fiorela Chilat a fost aleasă președinte al Organizației Județene a Femeilor Social-Democrate. La evenimentul găzduit în comuna Recea au fost prezenți peste 700 de participanți, unul dintre invitații de seamă fiind ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu. La finalul alegerilor atmosfera a fost întreținută prin cântecele patriotice intonate de rapsodul Petrică Mureșan, iar în ”Hora Unirii” s-au prins toți cei prezenți în sală.

Deputat Gabriel Zetea, președinte PSD Maramureș: ”Femeile ne dau puterea!”

”Femeile ne dau puterea, iar Conferința Județeană de Alegeri a Femeilor Social-Democrate din Maramureș a reprezentat un eveniment de excepție, de unitate, de forță și de putere. Peste 600 de delegate venite din întregul județ și peste 100 de invitați au participat la alegerea conducerii OFSD Maramureș și a echipei care s-a format în jurul președintei alese, Crina Fiorela Chilat. Sincere mulțumuri aduc ministrului Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura Oprescu care a fost prezentă întreaga zi în județul nostru și a participat atât la vizitele de lucru organizate în prima parte a zilei, cât și la întregul eveniment de alegeri al OFSD Maramureș” a arătat președintele PSD Maramureș, deputatul Gabriel Zetea, chestor al Camerei Deputaților și vicepreședinte PSD la nivel național.

În costume populare sau îmbrăcate în ii, doamnele social-democrate din Maramureș și-au desemnat Biroul de Conducere. Președintele OFSD, Crina Chilat va fi ajutată în acțiunile ei de prim-vicepreședintele OFSD Maramureș, Moga Liliana, dar și de vicepreședintele alese între care se regăsesc și primarii aleși ai PSD Maramureș: Tulbure Gabriela Florica, primarul orașului Seini, Lucia Chermezan, primarul comunei Cupșeni, Irina Iusco, primarul din Șieu și Mirela Barlea, primarul din Poienile Izei. Secretar general al OFSD Maramureș a fost aleasă Rodica Boros, iar secretarul general-adjunct este liderul OFSD Vadu Izei, Simona Vancea.

Subrefect Crina Chilat, președinte OFSD Maramureș: ”Femeile dau putere fiecărei organizații politice”

Dacă (în politică și administrație) ai de transmis ceva, te adresezi unui bărbat, dacă ai de făcut ceva, te adresezi unei femei!”, a precizat în mesajul transmis subprefectul Crina Chilat, președintele ales al OFSD Maramureș. ”Noi, femeile suntem un pilon extrem de important în cadrul societății civile și merităm recunoștința și aprecierea bărbaților atât în viața personală, cât și în cea profesională. Noi, femeile suntem cele care muncim cot la cot cu bărbații, suntem la fel de eficiente în tot ceea ce întreprindem, conducem cu o mână de fier din funcțiile în care am ajuns prin muncă asiduă, dar în același timp ne ocupăm de casă și de copii. Noi, femeile trebuie să fim mereu unite și solidare, pentru a le arăta domnilor că suntem cu adevărat o voce puternică ce trebuie ascultată. Noi, femeile suntem cele care dau putere fiecărei organizații, fiecărei familii, fiecărei companii, pentru că știm cu toate că în spatele fiecărui bărbat puternic se află o femeie și mai puternică”, a arătat președintele OFSD Maramureș, Crina Chilat, care a mulțumit atât celor peste 600 de delegate prezențe, cât și celor peste 100 de invitați sosiți din întreaga Regiune de Nord-Vest, dar și din cele mai înalte poziții administrative și politice pentru a fi prezenți la acest moment atât de important.

Consilier județean Liliana Moga, prim-vicepreședinte OFSD Maramureș: Noi, femeile suntem o forță”

Consilierul județean Liliana Moga, președinte al OFSD Baia Mare a fost aleasă în funcția de prim-vicepreședinte OFSD Maramureș.

”Această poziție mă obligă să fac mai mult, mai bine, să continui să promovez și să implementez politicile social-democrate în toate evenimentele pe care le coordonez în calitate de președinte al OFSD Baia Mare sau la care colaborez în echipa OFSD Maramureș. Am muncit alături de Crina Chilat în ultimii patru ani de când a preluat frâiele OFSD Maramureș și pot spune că numărul mare de acțiuni pe care le-am organizat împreună sunt dovada vie a faptului că echipa OFSD Maramureș s-a închegat foarte bine încă din primul moment. Nu am fi reușit fără colegele noastre din organizațiile locale cărora le mulțumesc tuturor și fiecăreia în parte pentru încrederea pe care ne-au acordat-o ca și echipă. Împreună avem multă treabă, dar pentru că femeile dau putere și bărbaților sunt convinsă că ne vom onora cu multă responsabilitate toate obligațiile și în viitor pentru că noi, femeile suntem o forță”, a arătat prim-vicepreședintele OFSD Maramureș, Liliana Moga.

Deputat Gabriel Zetea, vicepreședinte PSD național: ”Voi susține mereu ascensiunea femeilor în administrație și în politică”

”Am susținut mereu ascensiunea colegelor social-democrate în administrație și în politică iar evenimentul de joi, 30 noiembrie, mi-a arătat cât de puternică și unită este organizația OFSD Maramureș. Doamnele vor avea mereu în mine un sprijin și un aliat sincer. O felicit din toată inimă pe subprefectul Crina Fiorela Chilat, președintele ales al celor peste 600 de delegate social-democrate prezente la conferința de alegeri a OFSD Maramureș și, alături de echipa pe care o are alături, le doresc spor la muncă și tenacitate pentru a-și îndeplini visurile. Am încredere toate în colegele mele și știu că, împreună, vom arăta că suntem o forță, pentru că împreună suntem echipă PSD Maramureș”, a conchis deputatul PSD Gabriel Zetea, liderul județean al PSD Maramureș, cel care a și condus lucrările Conferinței Județene de Alegeri a OFSD Maramureș.
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Publicitate -

Ultimele știri