-0.3 C
Baia Mare
joi, noiembrie 21, 2024

Gabriel Zetea, deputat PSD de Maramureș: Proiecte de zeci de milioane de lei în Săliștea de Sus!

Recomandarea editorului

Ștefan Iuga, primarul orașului Săliștea de Sus este gospodarul care a adus investiții dintre cele mai importante în comunitate. Echipa pe care a format-o la cârma primăriei alături de viceprimarul Gheorghe Vlad este una de elită, iar rezultatele se cuantifică în proiecte finalizate sau în curs de finalizare care înseamnă o uriașă infuzie de bani în comunitate. Îl felicit pe edilul din Săliștea de Sus pentru reabilitarea rețelei de apă și pentru construcția stației de tratare care au fost finalizate în decembrie 2023, finanțarea fiind în sumă de peste 2,65 milioane de lei, prin PNDL. Tot în luna martie a fost finalizată și reabilitarea termică moderată a unităților școlare, valoarea finanțată prin PNRR fiind de peste 3 milioane de lei. La finalul acestui an va fi finalizată și tehnologia modernă pentru educație digitală de înaltă performanță, iar finanțarea prin PNRR este de 1,160 milioane de lei.

La Săliștea de Sus sunt foarte multe investiții aflate în derulare, care vor aduce un plus în viața locuitorilor. Reabilitarea, modernizarea si dotarea clădirii Casei de Cultură și a Bibliotecii orășenești ”Ion Iuga” este un proiect în sumă de 1,467 milioane de lei finanțat prin C.N.I. – A.F.M. Tot prin CNI, cu suma de 5,3 milioane de lei se derulează priectul de reabilitare, modernizare, extindere si dotare dispensar uman. Extinderea canalizării continuă prin PNRR – AFM și suma obținută este de 7,4 milioane de lei. Pentru podul peste râul Iza s-au obținut, prin PNRR, 1,7 milioane de lei, în timp ce Ministerul Culturii a alocat 1,6 milioane de lei pentru reabilitarea Școlii Buleni ca muzeu. Continuă, în Săliștea de Sus și pietruirea și asfaltarea drumului DC20, finanțarea fiind în sumă de 3,15 milioane de lei prin PNRR. Pentru eficientizarea energetică a clădirilor publice cu panouri solare s-a obținut o finanțare de 2,65 milioane de lei prin P.O.I.M. – A.F.M., în timp ce la FADR a fost câștigat un proiect de 7,164 milioane de lei pentru reabilitarea drumurilor agricole.

Felicit echipa Primăriei Săliștea de Sus și pentru obținerea sumei de 7 milioane de lei prin Programul transfrontalier România – Ucraina, bani care vor fi folosiți pentru dotarea cu echipamente, autospecială și reabilitarea clădirii S.V.S.U. Asta înseamnă oameni dedicați, aceștia sunt profesioniștii social-democrați care MUNCESC PENTRU OAMENI!

Gabriel Zetea,
Deputat PSD de Maramureș
Președintele PSD Maramureș

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Publicitate -

Ultimele știri