-0.3 C
Baia Mare
miercuri, noiembrie 6, 2024

Pro România Maramureș a devenit parte a a echipei PSD

Recomandarea editorului

Miercuri, 3 aprilie 2024, la sediul PSD Maramureș, deputatul PSD Gabriel Zetea, președintele formațiunii social-democrate și Viorica Marincaș, președintele județean al filialei Pro România au convocat o conferință de presă. Aceștia au anunțat faptul că la alegerile locale din 9 iunie, majoritatea aleșilor locali Pro România din județ vor candida pentru noi mandate în consiliile locale și la Consiliul Județean, sub sigla PSD Maramureș.

Liderul județean al PSD, Gabriel Zetea a prezentat noua construcție social-democrată în Maramureș care îmbrățișează viziunea partidelor de stânga.

PSD și Pro România sunt partide surori, iar prin această fuziune propunem împreună un proiect comun sub forma unui pol social democrat în Maramureș, care va consolida și mai mult stânga românească”, a arătat deputatul PSD Gabriel Zetea, președinte al PSD Maramureș.

La nivel național va continua lupta cu inflația, măsurile de susținere a categoriilor vulnerabile, plafonarea energiei, a adaosului comercial la alimentele de bază etc. În plan județean, PSD va continua să ducă o politică a ușilor deschise care să aibă în centru cetățeanul, iar aceasta va fi dusă cu oameni activi și implicați.

”În ultimii patru ani, județul Maramureș a fost văduvit de proiecte. După patru ani de conducere PNL-USR avem o mulțime de studii de fezabilitate, de poze frumoase cu proiecte fantasmagorice și cu plăți făcute către firmele de casă ale celor două partide pentru SF-urile care nu au finanțare. Dezvoltarea județului înseamnă șantiere, înseamnă societăți comerciale care implementează proiecte, înseamnă muncitori care execută lucrările contractate. Absorbția de fonduri europene nu se poate limita doar la declarații de presă ci la bani atrași efectiv în comunitate și care sunt, ulterior, direcționați către agenții economici care pot să și execute proiectele. Inactivitatea și neștiința în administrație a celor care azi conduc județul au aruncat Maramureșul pe unul dintre ultimele locuri între județele din Regiunea de NV, fiind în spatele unor județe mai mici. Intențiile de proiecte nu înseamnă proiecte concrete și noi asta vom face: vom trece de la studii de fezabilitate la realitate”, a declarat președintele PSD Maramureș, deputatul Gabriel Zetea, candidat al PSD pentru Consiliul Județean la alegerile din 9 iunie 2024.
Gabriel Zetea și Viorica Marincaș

Viorica Marincaș a mulțumit președintelui județean al PSD pentru invitația adresată Pro România, filiala Maramureș de a se alătura cu toate forțele politice în marea familie social-democrată.

”Am avut curajul de a consolida o construcție cu oamenii potriviți, iar pilonii pe care am muncit sunt: educația, sănătatea, buna guvernare și justiția socială. Toate valorile pe care mi-am clădit cariera se regăsesc și în PSD și acesta a fost motivul pentru care am decis să luptăm împreună pentru câștigarea tuturor alegerilor în Maramureș. Pentru că la Consiliul Județean Maramureș este nevoie de o majoritate construită în jurul viitorului președinte, care să poată implementa toate proiectele benefice pentru județ”, a conchis Viorica Marincaș.

La finalul întâlnirii, președintele PSD Maramureș, deputatul Gabriel Zetea a anunțat că vineri, 5 aprilie, Comitetul Politic Județean al partidului va lansa candidații la primăriile din Maramureș, dar va fi o discuție aplicată și cu membrii Pro România care ocupă azi diferite funcții administrative și care vor fi invitați să candideze pe listele PSD. Nu în ultimul rând, Viorica Marincaș va fi numită vicepreședinte PSD Maramureș pe domeniul pe care îl stăpânește atât de bine, Siguranța Publică.

Biroul de presă al PSD Maramureș

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Publicitate -

Ultimele știri