11.7 C
Baia Mare
sâmbătă, octombrie 12, 2024

Proiecte importante în Maramureș! Aproape toți locuitorii din Cicârlău au fost racordați la gaz. Lucrări de amploare și în Leordina

Recomandarea editorului

Extinderea rețelei de gaze naturale în comunele din județul Maramureș a fost mereu o prioritate zero pentru administrațile județene și locale. Proiectele au fost începute în mai multe zone, iar un unele locuri sunt aproape finalizate.

Cu un astfel de succes se bucură și locuitorii comunei Cicârlău care, în proporție de peste 95%, au fost racordați la gaz. Chestorul Camerei Deputaților și președinte al PSD Maramureș, Gabriel Zetea, a lăudat modul în care primarul Sorin Lupșe a muncit pentru comunitatea pe care o conduce:

Când vrei cu adevărat faci lucruri importante pentru comunitate, iar Sorin Lupse este primarul care vrea și poate să facă BINE pentru concetățenii lui. În vizita pe care am făcut-o în Cicârlău mi-a prezentat și lucrările privind extinderea conductei de gaz, pentru ca și ultimele gospădării rămase să poată beneficia de condiții cât mai optime de trai. Pentru că noi muncim pentru oameni!”, a declarat Gabriel Zetea.

De asemenea, președintele PSD Maramureș a anunțat o nouă lucrare importantă, de data aceasta pentru comunitatea din Leordina, ce urmează a fi demarată. Primarul Ioan Nistor a reușit împreună cu experții din cadrul primăriei să obțină o finanțare de nu mai puțin de 3,2 milioane de lei pentru exitinderea, reabilitarea și dotarea căminului cultural, prin Compania Națională de Investiții.

Orice comunitate are nevoie de un cămin cultural unde localnicii să se întâlnească la diferite evenimente culturale sau educaționale, să socializeze și să petreacă împreună un timp de calitate. În acest sens, primarul comunei Leordina, Ioan Nistor alături de echipa din cadrul primăriei și de experții cu care lucrează au obținut, de la Compania Națională de Investiții, o finanțare de 3,2 milioane de lei pentru extinderea, reabilitarea și dotarea căminului cultural. Voi susține mereu toți primarii harnici ai Maramureșului și în special proiectele fiecărei comunități locale, pentru că maramureșenii NU au culoare politică și toți merită o viață mai bună!”, a mai spus președintele PSD Maramureș.

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Publicitate -

Ultimele știri