5.7 C
Baia Mare
duminică, decembrie 8, 2024

Veste tristă pentru maramureșeni: părintele prof. univ. dr. Daniel Buda, un prestigios slujitor al bisericii lui Hristos, fiu al Maramureșului din Țara Lăpușului, s-a mutat la Domnul

Recomandarea editorului

În a doua zi de Crăciun, în jurul orei 20.00, părintele profesor Daniel Buda, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă „Andrei Șaguna” din Sibiu, a trecut la cele veșnice, la doar 46 de ani.

Cu acest prilej, Ierarhii Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului: Preasfințitul Părinte Episcop Iustin și Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar, transmit familiei îndoliate un mesaj de condoleanțe, compasiune, alinare și mângâiere sufletească, celui ce a slujit pe Hristos-Dumnezeu, Arhiereul Cel Veșnic, cu dragoste și cu multă fidelitate, fiind un vrednic fiu al Bisericii noastre strămoșești și model de aleasă noblețe sufletească.

Amintim faptul că în anul 2021, cu ocazia hramului Mănăstirii Moisei din Maramureșul Voievodul, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului a conferit părintelui Daniel Buda Ordinul „Crucea Sfântul Iosif Mărturisitorul”, „în semn de înaltă cinstire şi aleasă preţuire, pentru activitatea academică prestigioasă în ţară şi străinătate, slujind Biserica Ortodoxă Română şi reprezentând-o cu fidelitate şi competenţă în faţa celorlalţi teologi ortodocşi şi a altor biserici şi făcând cunoscută, iubită şi preţuită Ortodoxia Românească în lume”.

„Suntem chemați să formăm teologi care să fie gata să slujească Biserica Ortodoxă din țară, dar și din diasporă, în aceste vremuri atât de complexe. Studenții noștri au nevoie de o formare teologică ortodoxă solidă, de instrumentele necesare mărturisirii credinței noastre atât celor care sunt statornici în credință, cât și celor care uneori se îndoiesc, care cred mai puțin sau nu cred deloc. Deschiderea spre lume este condițio­nată de cunoașterea acesteia și a culturii și mentalităților ei”, mărturisea părintele într-un interviu acordat pentru Ziarul Lumina în anul 2020.

Scurte date biografice:

S-a născut în orașul Târgu Lăpuș, județul Maramureș, la data de 7 iunie 1977.

Studiile de Teologie le-a început în anul 1991, absolvind mai multe instituții de învățământ teologic: 1991-1996, Seminarul Teologic Ortodox Român din Baia Mare; 1996-2000, Facultatea de Teologie „Andrei Saguna” din Sibiu, secția Teologie Ortodoxă Pastorală.

Între anii 2000-2001, studii aprofundate la Facultatea de Teologie sibiană, cu specializarea Teologie istorică. Urmează programul de doctorat la Facultatea de Teologie „Andrei Saguna” (2001-2004), începute sub îndrumarea Pr. Prof. Dr. Aurel Jivi și încheiate, datorită decesului acestuia, sub îndrumarea Arhid. Prof. Dr. Constantin Voicu. La data de 16 iulie 2004 a susținut teza de doctorat cu titlul „Hristologia antiohiana de la Sfântul Eustatiu al Antiohiei pâna la Nestorie” obținând calificativul „Magna cum Laude”.

De asemenea, părintele Daniel Buda a avut o bogată activitate didactică, parcurgând mai multe funcții și posturi didactice: preparator (2003-2007), lector (2007-2014), conferențiar (din anul 2014), iar până de curând a fost profesor universitar, îndrumător de doctorat, specializat în Istoria Bisericii Universale, iar din 2020, decan al facultății sibiene. Specializat în Istoria Bisericii, a lucrat peste 10 ani și în cadrul departamentului de Relații Externe al Consiliului Mondial al Bisericilor (CMB) din Geneva.

Bunul Dumnezeu să îi facă parte de odihnă în Împărăția Sa! Veșnica lui pomenire din neam în neam!

*Știre în curs de actualizare. Vom reveni cu detalii privind programul slujbei de înmormântare.

Biroul de presă al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Publicitate -

Ultimele știri