26.7 C
Baia Mare
marți, august 19, 2025
spot_imgspot_imgspot_imgspot_img
spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Ambasadorii Ucrainei și Mongoliei, oaspeți ai primarului Ioan Doru Dăncuș

Recomandarea editorului

Excelențele Sale Ihor Prokopchuk, Ambasadorul Ucrainei în România, și Lkhagvasuren Sayanaa, Ambasadorul Mongoliei, au efectuat sâmbătă o vizită în municipiul Baia Mare, în traseul lor dedicat Zilei Maramureșului. Ioan Doru Dăncuș, primarul municipiului, i-a însoțit atât într-o vizită la Muzeul Satului, cât și în Centrul Vechi, unde au profitat de ocazie pentru a admira orașul din Turnul Ștefan.
”În Baia Mare luăm în serios relațiile de prietenie și colaborare cu partenerii noștri internaționali. Nu cred în întâlniri formale, la fel cum nu cred că rolul meu se rezumă doar la a strânge mâini și a face fotografii protocolare. Profit de fiecare oportunitate să deschid uși, să creez noi parteneriate și să prezint municipiul nostru așa cum este el, un oraș european, multietnic și multicultural, aflat în plină dezvoltare. Sâmbătă, am avut onoarea și bucuria să îi primesc la Baia Mare pe Excelența Sa Ihor Prokopchuk, Ambasadorul Ucrainei în România, și pe Excelența Sa Lkhagvasuren Sayanaa, Ambasadorul Mongoliei, însoțiți de doamna Rodica Pop, Consul General Onorific al Mongoliei în România, și doamna Ariunaa Adiya, Consilier în cadrul Ambasadei Mongoliei. Am discutat despre proiectele nostre, despre viziunea pe care o avem și despre direcția în care ne dorim să ducem orașul în următorii ani. Cooperarea cu partenerii noștri internaționali înseamnă sprijin, colaborări concrete, investiții, schimburi culturale și oportunități pentru băimăreni. Pentru că această vizită a avut loc chiar de Ziua Maramureșului, am considerat că este cel mai potrivit prilej să le arătăm oaspeților noștri frumusețea tradițiilor și bogăția culturală a zonei, la manifestările dedicate acestei zile. Am vizitat împreună Turnul Ștefan și centrul istoric, apoi Muzeul Satului. Mulțumesc Excelenței Sale Ihor Prokopchuk pentru cuvintele frumoase, pentru respectul pe care îl poartă comunității noastre și pentru iubirea sa față de Maramureș. Avem o legătură culturală strânsă cu frații noștri de peste Tisa, multe proiecte transfrontaliere de succes și am încredere că vom continua nu doar să menținem, ci să întărim punțile dintre noi atât pe plan cultural și educațional, cât și prin proiecte de infrastructură și dezvoltare regională. Mulțumesc, de asemenea, Excelenței Sale Lkhagvasuren Sayanaa pentru deschiderea cu care privește orașul nostru și dorința de a construi parteneriate și la nivelul comunităților locale. Este o onoare să fim priviți ca un exemplu de păstrare și promovare a obiceiurilor și tradițiilor locale, în același timp o recunoaștere care trebuie să ne responsabilizeze și mai mult. Sărbătorim anul acesta 75 de ani de relații diplomatice între România și Mongolia, care s-au manifestat însă mai mult la nivel parlamentar. Cred că a venit timpul să schimbăm acest lucru și cred cu tărie că Baia Mare poate să fie un deschizător de drumuri în această direcție”, a punctat Ioan Doru Dăncuș, primarul municipiului Baia Mare.
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Publicitate -

Ultimele știri