13.7 C
Baia Mare
sâmbătă, iulie 27, 2024

Operațiune de punere în siguranță în Pasul Gutâi. Lucrări de îndepărtare a arborilor pentru prevenirea incidentelor

Recomandarea editorului

DN18 va fi supus unor lucrări esențiale între 15 noiembrie și 8 decembrie pentru a asigura circulația în condiții de siguranță.

Începând cu data de 15 noiembrie și până pe 8 decembrie, autoritățile desfășoară ample lucrări de punere în siguranță a traficului rutier pe DN18, în Pasul Gutâi. În cadrul acestor intervenții, se vor executa lucrări de îndepărtare a copacilor care prezintă potențialul de a cădea pe carosabil în condiții meteorologice nefavorabile, cum ar fi rafalele puternice de vânt sau precipitațiile abundente sub formă de zăpadă.

Pentru a minimiza impactul asupra participanților la trafic, lucrările vor fi desfășurate în intervalul orar 9.00 – 16.00. Arborii identificați pentru îndepărtare au fost marcați, iar autorizațiile necesare au fost obținute de către operatorul economic responsabil, asigurând astfel o desfășurare în condiții de siguranță a operațiunilor.

Circulația rutieră în zona Pasului Gutâi va fi gestionată de către angajații Secției de Drumuri Naționale Baia Mare și operatorul economic, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului Poliției Rutiere Maramureș. Pe durata lucrărilor, vor fi instalate panouri de avertizare pentru a informa șoferii cu privire la intervențiile în desfășurare.

Având în vedere posibilitatea restricționării temporare a traficului rutier în pasul montan, conducătorilor auto li se recomandă rute alternative pentru a ajunge în Maramureșul istoric.

Astfel, pentru autovehiculele de mare tonaj și transportul internațional de mărfuri se sugerează ruta E58, Baia Mare – Seini – Livada – DN19, Negrești Oaș – Huta Certeze – Remeți – Săpânța – Sighetu Marmației – DN18, Vișeu de Sus – Borșa. Pentru autoturisme și autovehicule cu tonaj până la 7,5 tone, se propune ruta DN18 Baia Mare – Baia Sprie – DJ 184 Cavnic – DJ109F Ocna Șugatag – Ferești.

Infomm

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Publicitate -

Ultimele știri